CADAVRE DE CÂINI ÎN PĀDUREA DE LA CÂLNIC

0
209

Probabil expresia românească ,,il laşi să moară ca pe un caine ” are la bază drame greu de descris în cuvinte. Câinii în general cei fără stăpân pun probleme în comunități iar cei din adăposturi ajung în şi mai mari probleme şi asta ați văzut şi dumneavoastră în atâtea şi atâtea oraşe. Dar au fost oameni în azile tratați fără pic de suflet din partea celor ce aveau în sarcinā să îi îngrijească….aşa că în ceea ce priveşte situația animalelor parcā toatā lumea e legată la ochi şi se complace într-o situaţie fără de rezolvare.

Iată mai jos o poveste tristă semnalată chiar de un medic veterinar care face o radiografie a unui caz care este de-a dreptul, PENAL.

Patricia Paraschiv care reprezintă si Asociația Pro Animals ne dă o relatare care ne înfioară.

,,GORJ 2023 ! Plec din oras, nu am internet 35 de ore si cand deschid telefonul, am full de mesaje cu poze ca astea! Dupa socul initial, aflu ca e vorba 30 de caini disparuti din Carbunesti si gasiti morti la Calnic!!

Unde ne e umanitatea?! Ne mai miram ca trecem prin razboaie, calamitati naturale sau pandemii…….

Potrivit doamnei care avea grija de ei, acolo erau femele gestante, femele cu pui, femele sterilizate, inclusiv puiuti! A gasit o singura catelusa care a supravietuit!
Sunt multe de spus, multe intormatii primite si puse cap la cap care ma duc cu gandul la primitivismul de care unii inca dau dovada si la sistemul corupt in care traim pe principiul “ o mana o spala pe alta”!!

De ce s-a ajuns aici?! Ce vina au animalele pentru incompetenta celor care ar trebui sa rezolve problema animalelor fara stapan?! De ce trebuie sa recurgem la crima?

!Inspectoratul de Politie Gorj…..asteptam cu totii un comunicat de presa referitor la uciderea acestor caini!!!
BPA Gorj avem incredere ca veti lua masuri concrete impotriva acestor atrocitati, Gorjul e plin de cazuri cu animale torturate/ abandonate/ nesterilizate!!

Cazul acesta imi aduce aminte de cei peste 100 de caini – in mare parte sterilizati – gasiti morti la groapa de gunoi din Rovinari, acum mai multi ani . Istoria se repeta! „

Aşteptăm ancheta Poliţiei!

Photo credit : Pupazan Daniel

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here