Am crescut cu toții într-un spirit în care ne bazăm de secole pe ,,vorba bătrânului ” .Expresia are la bază experiența de o viața a celui care a ajuns la vârsta a III-a şi vorbele lui cântăresc adevăr şi dreptate.
….de cele mai multe ori!
La Stejari, un sat pe care îl plimb mereu în foiletonul meu de fotografii virtuale , un sat care este înconjurat de pădure de stejar şi chiar a avut stejari seculari, are o populație amestecată. Şi tineri are comuna dar şi oameni care sunt într-un oarecare procent, la vârsta pensiei.
Am stat de vorbă astăzi cu o batrână a satului, Cristiana Stanciu care are 73 de ani. Ce iese din gura bărânilor sunt vorbe de aur, vorbe cu tâlc, vorbe în care încape istoria cu tradiții cu cultura şi cu toată trăirea omului de la marginea râurilor, poalele dealurilor sau a munţilor ori aşezați la şes. Că veşnicia , vorba lui Blaga s-a născut la SAT.
Tanti Cristiana cā aşa îi zice toatā lumea, o femeie gârbovită de vreme dar cu trāsāturi care ascund femeia frumoasā cu ochi albastri , care fusese odinioarā a povestit viața cumplită a parinților ei şi cam cât ştia despre etimologia satului Stejari.
Despre sat zice că s-ar fi numit Cordeşti după numele unor oameni ai locului înstăriți care aveau moarā şi erau de ajutor şi de mărinimie pentru localnici. O tragedie însă le-a umbrit viața când LA MOARĀ şi-a găsit sfârşitul soția proprietarului. Dupā o vreme că vremea schimbă oamenii şi situațiile, satul din respect pentru doi stejari seculari a fost preschimat cu numele de STEJARI. Stejarii seculari au fost tăiati pe jumătate din cauza vârstei şi modului de degradare dar tulpinile au rămas mărturie peste timp. Sunt ca un muzeu natural în drum comunal.Ei sunt…istoria satului.
De la sat , urmând răspunsul la întrebările mele, Tanti Cristiana a început cu ochi în lacrimi să povestească viața . Dacă ea a prins vremuri mai bune, părinții ei au fost destul de chinuiți de sistemul vremurilor de atunci.
,,Eram mică când s-a colectivizat. Au luat tot de la oameni. Povestea mama că neavând bani pentru impozit , preceptorul s-a uitat pe geam în odaie şi când a vâzut cā sunt pături pe pat, plapumă şi preşuri pe jos a intrat şi le-a luat. A luat şi cocenii vitelor din pod, a lăsat vaca nemâncatā.”
Se bucura că după comunism a trăit mai bine dar parcă nu pentru mult timp. Pensiile sunt mici si nu ajung pentru nimic. Nici agricultura nu mai merge că ori e secetă ori nu ai unde sā vinzi produsele.A lucrat la Unirea iar soțul acum decedat , fusese pompier. ,,M-a iubit mult. Si eu pe el, l-am trecut pe numele meu. El se numea Făiniş, dar a vrut sā se treacā” A spus cu un zâmbet larg dar cu o lacrimă în colțul ochiului, tanti Cristiana . ,, E greu fărā el” E tare greu. Mă liniştesc când ma duc în cimitir” Mă duc zilnic. Citesc toate crucile. Cred că le ştiu pederost „Of zic eu, cum aşa? E greu să mai trăieşti fără jumătatea ta .Dar am copii. Mă viziteazā şi îmi aduc ce îmi trebuie, mereu.
Mi-a mai povestit cā au avut mulți stupi dar după ce ì s-a prăpădit de plămâni bārbatul, nu se mai ocupă de nimic. Trăieşte vizitată de copii, merge de-a rudele, socializeazā pe la porți că aşa e la sat: oamenii îşi dau binețe şi pun țara la cale, atăt cât pot să îşi dea cu părerea. Că alții de altfel pregătesc viața lor!
Ca o concluzie ca sā inchei, oamenii de la sat sunt atât de naturali, spontani şi sinceri , că nu ai cum să nu-i iubeşti
