INSPECTIE LA PODUL DE PE DN 67 ÎN LOCALITATEA FLOREŞTI

0
117

Lucrările de construcție ale podului nou de pe DN 67, localitatea Florești, se apropie de final. Au fost finalizate lucrările de suprastructură, au fost montați parapeții pietonali, s-au montat bordurile și au fost finalizate umpluturile la rampe.
Astăzi au fost efectuate testele la rupere ale hidroizolației, aceste teste au certificat faptul că se poate așterne covorul asfaltic în zilele urmatoare.
„Astăzi am inspectat, împreună cu colegii din cadrul Serviciului Investiții, cei care au gestionat acest contract, reprezentantul proiectantului și dirigintele de șantier, lucrările de execuție ale noului pod de pe DN 67. Lucrările sunt avansate și putem anunță că lucrarea se va finaliza înainte de termen și circulația rutieră se va deschide în acest an pe noul pod”
A anunțat Directorul Regional al DRDP Craiova, Calin Cosmin.

sursa DNDP Craiova

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here