Sunt atâtea cazuri sociale care îți rup inima încât la nivelul țării sau al unui oraş nici nu ştii la care sā te apleci cu prioritate.
Este ingrijorător modul în care statul român îşi trateazā oamenii bolnavi, cei cu dizabilitāți, copiii sau adulții.
Dar e şi mai îngrijorător că lasā problemele celor aflați în nevoi şi suferință la mila concetățenilor. Au ajuns jurnaliştii sā preia şi să rezolve ceea ce statul cu sistemul lui de sănātate care mulge banii contribuabililor nu e în stare să rezolve. Politicienii sunt preocupaţi de schimbări de funcții, de alianțe, de campaniile ce vor veni aşa că nici ei nu mai întorc capul spre pesrsoane cu probleme de orice manierā. Numai cuvântul ,, problemā” îi irită. Parcă nici nu le mai pasā!
La Gorj, în Tg Jiu, cazul tinerei Minodora Cristescu în scaunul cu rotile a mişcat inimi. Anița cea pe care o cunoaşte lumea toatā cā e capabilă în timp scurt să pregătească zeci de platouri cu mâncare a preluat cazul şi îi oferă mâncare familiei Minodorei o vreme şi chiar şi masa de Crăciun şi Revelion.
Un alt tânar Mădălin Olaru a mers astăzi şi i-a cumpārat printre altele şi un cuptor cu microunde pentru că îi era extrem de necesar şi şi-l dorea pentru a putea să aibă la îndemánā mâncare caldă.
,, Sunt aşa fericită cum nu am mai fost vreodată” a declarat în această searā Minodora pentru MAG MEDIA OLTENIA . Minodora este o fata deşteaptă cu vârsta de 22 ani într-un scaun cu rotile şi care acum e în clasa a XII a la Liceul din Bârseşti. Ea îşi doreşte să ia cu brio Bacalaureatul.Din cauza tetraparezei a pierdut mulţi ani de şcoală. Isabela Şărāmat e cea care m-a adus fațā în fațā cu tânăra. Şi ea o ajutā enorm. Îi ştie toate poveştile de viațā şi o consiliazā cum ştie mai bine.
Problemele ei de sănătate o țin imobilizatā dar e o bataioasā şi crede că va rāzbi şi va izbuti într-o zi să-şi atingā visul prin recuperare: acela de a se simți în sfârşit, sănătoasā .
Pentru toți cei care pot face o donație, oricât ar fi ea contul este acesta:
Cristescu Maria Minodora BRD IBAN RO96BRDE200SV74149442000
O FUNDATIE ar fi de ajutor sā preia cazul şi sperăm că va apārea în curând.









