DOUĂ AUTOUTILITARE AU FOST IMPLICATE ÎNTR-UN ACCIDENT ÎN SATUL ŞITEŞTI , GORJ

0
82

În jurul orei 08:00, prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgență 112, am fost solicitați să intervenim pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un accident rutier produs pe raza orașului Novaci, satul Sitești în care au fost implicate 2 autoutilitare.
La fața locului s-au deplasat o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul ISU Gorj, precum și 3 ambulanțe din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Gorj, echipajele de intervenție constatând că în urma impactului, din cei 10 ocupanți ai autoverhiculelor, 3 au suferit leziuni. Este vorba despre3 persoane de sex masculin cu vârste de 21, 27, respectiv 37 de ani care au suferit leziuni ușoare. Cei 3 bărbați au fost evaluați medical la fața locului, iar ulterior au fost transportați la Spitalul din Novaci pentru investigații medicale suplimentare.

ISU GORJ

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here