Patru ore…
Patru ore de discuții pentru o viață.
Ea este Ramona și datorită ei o tânără trăiește astăzi.
Apelul la 112 a fost făcut după-amiază târziu.
- Fata mea a lăsat un bilet de adio! Spune că vrea să se sinucidă și nu știu unde e, nu îmi răspunde la telefon!, a spus tatăl fetei.
- Dați-ne mai multe detalii și numărul ei de telefon!
Din acel moment operatorul i-a transferat cazul Ramonei. A tot apelat de pe aplicația 112 la numărul primit, dar fără niciun succes.
„Probabil vede numărul 112 și nu vrea să răspundă”, și-a spus Ramona.
Așa că a luat telefonul personal și a trimis un mesaj prin care îi spunea fetei cine e și că ar vrea tare mult să vorbească.
După câteva minute fata i-a răspuns la mesaj.
Pentru Ramona nu a mai existat decât un singur gând: să o salveze pe tânără prin orice mijloace.
40 de minute au vorbit prin mesaje, iar la un moment dat Ramona a întrebat-o: - Nu vrei să vorbim la telefon?
- Ba da! Sună-mă, dar să știi că numai cu tine accept să vorbesc. Și să nu vină nimeni după mine că mă omor!
- Eu te sun, doar cu mine o să vorbești.
Două ore au discutat la telefon. Două ore care au însemnat o viață de om. Bazându-se pe încrederea pe care o construise, Ramona a îndrăznit să întrebe: - N-ai vrea tu să ne vedem?
A acceptat! - Trimite-mi locația să știu unde să vin!
- Trimit acum, te aștept.
Și i-a spus și adresa.
Ramona a transmis imediat locația colegilor și, în fugă, și-a luat haina și cheile de la mașină.
Drumul până la locație a părut foarte lung, iar cel mai dificil moment a fost când a sunat-o pe tânără iar aceasta nu a mai răspuns… Au fost câteva clipe de cumpănă. A crezut că a pierdut-o. La un moment dat, fata a răspuns! Era bine, era la secția de poliție, împreună cu echipajul din teren care o identificase pe stradă!
S-a dus într-un suflet acolo.
- Sunt de la Dispeceratul Poliției Capitalei, o caut pe fata care amenința că se sinucide, mi-a spus la telefon că e aici.
- Ramona? a întrebat-o polițistul.
- Da, dar de unde știți?
- Fata ne-a spus că vorbește doar cu dumneavoastră, vă așteaptă.
Când s-au întâlnit, fata i-a sărit direct în brațe. - Îți mulțumesc frumos! Dacă nu erai tu, nici nu vreau să mă gândesc ce aș fi făcut. Promit să nu mai fac așa ceva. Îți mulțumesc!
Pe obrajii Ramonei lacrimile curgeau. Erau lacrimi de fericire. Tocmai salvase o viață!
Felicitări, RAMONA!
Îți mulțumim!
Ea este Ramona, are 43 de ani și lucrează la Dispeceratul Poliției Capitalei de 4 ani. A gestionat sute de cazuri și poartă în suflet fiecare viață salvată!
Sursa: MAI