Măsuri de ordine la meciurile internaționale de handbal feminin

0
78
 Jandarmii gorjeni vor fi prezenți pe 03 februarie, orele 17.00 și pe 18 februarie, orele 19.00 la Sala Sporturilor din municipiul Târgu-Jiu pentru a asigura măsurile de ordine și siguranță publică pe timpul meciurilor de handbal feminin dintre echipele CSM Târgu-Jiu și Sola HK (Norvegia) precum și cu Motherson Mosonmagyarovari KC din cadrul EHF – European League Women. 

 Jandarmii gorjeni vor fi prezenţi pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale care pot duce la tulburarea ordinii publice, înainte, pe timpul şi după terminarea meciurilor de handbal feminin.
 Spectatorii nu au voie să introducă în sală băuturi alcoolice, materiale pirotehnice ori alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la aceste competiții sportive. Este interzis introducerea de inscripţii, bannere care conţin simboluri, sloganuri, imagini ori texte cu conţinut obscen, să profereze ori să scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare.

  Pe timpul desfășurării competițiilor, jandarmii gorjeni vor acţiona pentru asigurarea ordinii publice în zona apropiată şi imediată a Sălii Sporturilor din Târgu-Jiu, în scopul prevenirii oricăror incidente care ar putea să afecteze climatul de ordine şi siguranţă al participanților.

 Recomandăm spectatorilor să respecte măsurile dispuse de organizatori și forțele de ordine, să adopte un comportament civilizat, să evite conflictele de orice fel iar dacă observă persoane care au un comportament antisocial, să se adreseze jandarmilor.

Comunicat  de presă - Jandarmeria  Gorj

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here