Intervenție destul de anevoioasă dar cu succes a Salvamont- Salvaspeo Mehedinți!
Reprezentanţii Salvamont au fost anuntați prin serviciul SNAU 112, în legatură cu o persoana de sex feminin ce acuza dureri foarte mari, la unul dintre membrele superioare, în urma unei căzături.
4 salvatori montani şi voluntari de la Salvamont Mehedinți, din cadrul Consiliului Județean Mehedinți, ce se aflau în patrulare în zona Varful lui Stan, s-au deplasat la victimă ajungând foarte repede, i-au acordat primul ajutor şi au aşteaptat o alta echipą de sprijin cu o targă, de la Salvamont Băile Herculane.
Victima nu putea să se deplaseze, astfel că a trebuit să fie coborâtă pe targă pâna la drumul principal unde a fost predată unui echipaj SMURD din Baia de Aramă!
Pentru acest caz a fost apelat şi elicopterul din POA Caransebeş, dar nu a putut să intervină în timp util, până la apusul soarelui.
Victima a fost coborâtă de pe munte și predata echipajului SMURD, după aproximativ 4 ore și jumătate.
sursa: Salvamont