Vinul Brâncuși, un omagiu adus geniului sculpturii mondiale

0
109

Prefectul de Gorj Iulian Popescu a declarat în mediul online ca a lansat un vin de colecție dedicat marelui sculptor Constantin Brancuşi.

,, Ieri, 19 februarie, de Ziua Națională Brâncuși, la 148 de ani de la nașterea titanului din Hobița, am lansat la Târgu Jiu un vin de colecție, dedicat gorjeanului care a revoluționat arta modernă.

Această ediție unică de vin, de 1890 de sticle, câte una pentru fiecare kilometru din călătoria epică a lui Brâncuși de la Hobița la Paris, reprezintă un tribut adus moștenirii sale culturale și parcursului său remarcabil.

Este un proiect de comunitate, la care am început să lucrăm acum mai bine de 8 luni și
în care au fost implicați mulți iubitori de Brâncuși.

Așa a luat naștere un vin unic, dialog între două lumi: robustețea soiului originar românesc – Fetească Neagră – cultivat în inima Gorjului, ce reflectă conexiunea sa indisolubilă cu Gorjul, și eleganța – Syrah-ului – ce simbolizează triumful lui Brâncuși pe arena internațională a artei.

Acest cupaj a fost realizat de un cetățean francez, vinificatorul Laurent Pfeffer, stabilit de peste 10 ani în România, chiar la granița Gorjului cu Mehedințiul.

Designul identității vizuale și etichetei, realizat de TARNOVSKI Branding Studio, reflectă fidel spiritul operei brâncușiene, fiind o punte între creația lui Brâncuși și experiența gustativă a acestui vin, cu o sticlă elegantă și minimalistă, care evocă geniul și spiritul lui Brâncuși.

Este o poveste despre artă, cultură și excelență românească.” A mai spus Iulian Popescu despre inițiativa care este una, ineditā.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here