ION CREANGĂ S-A NĂSCUT DE MĂRTIŞOR ŞI PRIMĂVARA DIN SUFLETUL SĀU NE-A LĂSAT-O NOUĂ, PENTRU TOTDEAUNA

0
90

Arhimandritul Mihail Daniliuc spunea cā Ion Creangă este cel mai frumos mărțișor literar oferit de Dumnezeu nației române. ŞI nu a greşit spunând asta , atâta vreme cât generații întregi l-au avut pe băncile de curs în manuale şi ca subiect în examenele vieții de adolescent.

Astazi, 1 martie 2024 se împlinesc 187 de ani de la nașterea fiului cel mai mare al lui Ştefan a Petrei Ciubotarul şi al Smarandei, fiica lui David Creangă din Pipirig.

Ion Creangă a subliniat şi reliefat rolul şi locul copilului în satul universal.

Capodopera ,,Amintiri din copilărie” simbolizează, copilăria fiecăruia dintre noi.

Cartea lui Creangă vine ca şi cel de-al cincilea anotimp al omenirii.Un anotimp al jocului inocent, fără de griji în sânul naturii şi al unui mediu natural cum rar mai întâlneşti astăzi.

Biserica, cultura şi tot tradiționalul unui neam sunt atât de bine expuse în lucrările scriitorului, încât gândurile lui Creangā ne fac sā fim mandri cā trăim în locurile binecuvântate ale acestei țări scrisa-n rândurile lui cu multā măiestrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here