Concursul Interjudețean de Matematică „Memorial Marcel Romanescu”

0
372

Astăzi au fost premiați câștigătorii Concursului Interjudețean de Matematică „Memorial Marcel Romanescu”, organizat la Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”.

Primarul oraşului Tg Jiu pe de o parte edil, iar pe de altă parte fiu al renumitului profesor de matematică Marcel Romanescu căruia îi poartă şi numele , de o jumatate de deceniu cu emotii dar şi mare recunostințā este prezent la decernarea premiilor în cadrul unui concurs la care participa elevi buni şi foarte buni la această disciplinā.

Iatā câteva gânduri şi rânduri pe care Marcel Romanescu , primar , dar profesor şi el, le lasā ca o dovadă prin timp că unele discipline şi unii profesori meritā cele mai înalțătoare sentimente, fiindcă încet şi sigur au contribuit la şflefuirea minții elevilor care au devenit , mulţi dintre ei la rândul lor, dascăli.

Cei mai buni au caştigat!

,,Este o competiție ajunsă la a cincea ediție și poartă numele tatălui meu, care a fost cadru didactic al acestei unități de învățământ. Pentru mine, concursul are o însemnătate aparte, dat fiind faptul că tatăl meu mi-a călăuzit pașii în viață și datorită lui am ales o carieră în învățământ.
Îi felicit pe toți participanții, dar și pe organizatori și le doresc tuturor succes în activitate!” A declarat Marcel Romanescu primarul oraşului Tg-Jiu , în mediul online.

În spatele acestor copii care au cáştigat medalii şi diplome stau profesori de matematicā ai județului Gorj care prin măiestria lor , reuşesc să facă plācutā o disciplinā considerată deloc uşoarā dar de care ai nevoie toată viața pentru că te izbeşti de ea la tot pasul.

Că vrem sā recunoaştem sau nu, viața e o întreagă matematică fiindcă trăim printre cifre şi numere şi cumva ele ne ghideazā existența.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here