Preotul Constantin Bologa din Drobeta Turnu Severin un slujitor de nădejde al bisericii ortodoxe povestește zbaterile ce se întâlnesc ïn clipele grele ale preoţiei.
Mārturisiri:
,,Primii zece ani de preoție i-am făcut la țară si deseori eram chemat să împărtășesc un bolnav , ce trăgea să-‘si dea ultima suflare . Întâi trebuia spovedit și cei ai casei , ieșeau , lăsându-ne pe noi trei , pentru că era și Hristos de față . Stăteam la capătul bolnavului și simțeam că stau cu picioarele pe jar . Cu mâna tremurândă întindeam lingurița cuTrupul și Săngele lui Hristos .Jos nuu erau cărbuni aprinși.Erau lacrimile de durere a celor apropiați .Frigeau ! După ce bolnavul înghițea cele sfinte , îmi aranjam geanta , apoi făceam cruce mare și dădea să plec . La ușă , cei ai casei , asemenea reporterilor , mă întrebau ,, cum a căzut grijania ? ” Aveau ei o informație , dar nu era adevărat .La înapoiere , spre casă , eram întrebat de starea bolnavului .Aproape toată localitatea știa de unde vin . Nu erau telefoane , decât unul fix la Primărie .Eram tânăr , dar picioarele grele , parcă urcasem Everestul . Cădeam istovit pe pat . Nu vă dați seama ce se petrece în sufletul unui preot în misiunea lui . Zbucium cumplit ! Nu zic să-l iubiți dar , nu – l mai vorbiți de râu ! Rugați-vă pentru el . Judecata i-o face Dumnezeu și este aspră .
Îmi amintesc , la groapă cănd se fixa capacul în cuie ,.parcă mi se înfigeau cuiele în cap , mâini, în picioare . Pământul nu-l aruncăm cu uneltele lucrătorilor . Luam un bugâraș. Îl strângeam în mănă , si-l presăram în semnul Crucii peste cel ce se
așezase în sànul pământului. Nu coborâm bulgări mari , ca sâ nu-l îngreunez eu. cu greutatea pămăntului .
Ma strcuram discret și plecam , aducăndu-mi aminte de zicerea psalmistul : , Toate ale acestei lumi sunt umbră și vis ”.
Astăzi este ziua lor , a ,,Moșilor ”.
Îmi este tare dor de ei , tare dor !
Doamne , ocroteste-i în Lumină !”
preotul Constantin Bologa
