Duminicå, 31 martie se sărbătorește Paștele de către comunitate catolică.
Duminica Paștelui Catolic este marcată prin discursul lui Papa Francisc în Piața Sfântul Petru, din Vatican. Acesta apare în fața a mii de credincioși, pentru a rosti în zeci de limbi tradiționalul mesaj de Paște și binecuvântarea. Discursul lui începe cu „Urbi et Orbi”.
În România, va fi vacanţă pentru elevii catolici între 29 martie – 2 aprilie. Ministrul Educaţiei, Ligia Deca a anunţat că elevii de religie catolică nu sunt obligaţi să participe la cursuri în această perioadă, având în vedere că pe 31 martie este Paştele catolic.
În ceea ce îi privește pe profesorii de religie catolică, decizia va aparţine fiecărei şcoli în parte.
Ligia Deca a menţionat că, dacă vor fi cursurile suspendate, atunci acestea trebuie recuperate.
Duminica Învierii la catolici este una dintre cele mai mari sărbători din creștinism, deoarece Iisus a pătimit pe cruce pentru a scăpa lumea de răul făcut prin oamenii care L-au rănit.
Calcularea datei la care creștinii sărbătoresc Paștele ține de două fenomene naturale, unul cu dată fixă – echinocțiul de primăvară, iar altul cu dată schimbătoare – luna plină. Acesta din urmă face ca data Paștelui să varieze în fiecare an.
De Paștele Catolic, au loc o serie de activități atractive pentru copii cum.ar fi: dăruirea și ciocnitul ouălor vânătoarea de ouă în grădini sau case, stropitul fetelor nemăritate – un obicei care se practică în multe dintre satele din Ardeal,
servirea preparatelor tradiționale de Paște: pască, miel, ouă roșii .
PAȘTE FERICIT!