În scopul asigurării Prefectului, în calitate de reprezentant al Guvernului pe plan local, că autoritățile administrației publice locale ale unității administrativ-teritoriale județul Gorj (consiliul județean, președintele consiliului județean) aplică și respectă actele normative în vigoare, prin Ordinul Prefectului județului Gorj cu nr. 98 din 21.02.2024 s-a dispus efectuarea unei acțiuni de verificare în perioada 22-29.02.2024, având următoarele obiective:
- verificarea modului în care președintele consiliului județean a asigurat punerea în aplicare a hotărârilor adoptate de consiliul județean, potrivit art.190 alin.(4), din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
- verificarea prezentării de către președintele consiliului județean a rapoartelor prevăzute de art.191, alin.(3), lit.b), art.225 alin.(3), art.289 alin.(1) din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
- verificarea prezentării de către aleșii locali (consilieri județeni, vicepreședinții consiliului județean) a rapoartelor prevăzute de art.225 alin.(2) din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
- verificarea respectării cadrului legal și procedural referitor la convocarea și desfășurarea ședințelor ordinare, extraordinare sau extraordinare de îndată ale consiliului județean, elaborarea proiectelor de hotărâri și a referatelor de aprobare ale acestora, întocmirea rapoartelor de specialitate de către compartimentele de resort din cadrul aparatului de specialitate al consiliului județean, întocmirea avizelor de către comisiile de specialitate ale consiliului județean, precum și la modul de adoptare a hotărârilor consiliului județean, cu referire la majoritatea legală necesară pentru adoptarea acestora, potrivit prevederilor art.178-182, cu aplicarea dispozițiilor art.124-127, 135, 136, 138, 139, 140 alin.(2) și (3) din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
- verificarea modului de elaborare și supunere spre analiză și aprobare în ședințele de consiliu județean a proiectelor de acte administrative în domeniul procesului bugetar, precum și în domeniul stabilirii impozitelor și taxelor, potrivit prevederilor art.173, alin.(1), lit.b), alin.(3), lit.a) și c), art.191, alin.(1), lit.c) alin.(4), lit.b) din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art.25, art.37-39 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu dispozițiile din legile bugetare anuale,
- verificarea modului de îndeplinire a măsurilor necesare, stabilite de lege, de către președintele consiliului județean, în calitate de reprezentant al statului în unitatea administrativ-teritorială.
Ulterior, prin Ordinul Prefectului județului Gorj cu nr. 105 din 29.02.2024 a fost modificat alineatul (1) al articolului 3 din Ordinul nr. 98 din 21.02.2024, în sensul prelungirii duratei acțiunii de verificare până la data de 08.03.2024.
Astfel, acțiunea de verificare s-a desfășurat în perioada 22.02 – 08.03.2024 la sediul Instituției Prefectului – Județul Gorj, perioada de referință supusă acțiunii de verificare fiind: 01.01.2022-prezent.