Comisarii GNM-CJ Dolj au participat în această dimineață la o acțiune pe Dunăre pentru prevenirea faptelor ilegale din domeniul piscicol. Împreună cu reprezentanți ai Biroului Județean de Poliție Transporturi Dolj, au verificat zonele de pe valea Dunării, în zona kilometrilor fluviali 770-746, între localitățile Desa și Ghidici.
Astfel, au fost verificate patru puncte de acostare și au fost legitimate patru persoane și controlat totodată un autoturism. Acțiunea s-a desfășurat între orele 05.00-11.00, având în vedere Planul Comun de Acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale din domeniul piscicol.
Comisarii au avut în vedere prevederile Ordinului 11/2024 privind stabilirea perioadelor şi zonelor de prohibiţie a pescuitului, precum şi a zonelor de protecţie şi refacere biologică a resurselor acvatice vii în anul 2024.
Conform articolului 1, alineatul (4) “Se interzice pescuitul în scop comercial şi recreativ/sportiv al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi alte vieţuitoare acvatice vii în fluviul Dunărea în zona care constituie frontieră de stat cu Republica Bulgaria, pe o durată de 45 de zile, în perioada 16 aprilie-30 mai 2024 inclusiv.” Așadar, orice fapte care nu respectă normele legale de protecție a mediului, în speță și perioada prohibiției, sunt sancționabile de legislația în vigoare!
sursa Garda de Mediu Dolj