DECLARAȚIA LUI MARIUS SCRECIU PENTRU SEVERINENI, PENTRU UN NOU MANDAT DE PRIMAR LA DROBETA TURNU SEVERIN

0
143

,,Astăzi, mi-am depus, oficial, candidatura pentru Primăria Drobeta-Turnu Severin și doresc să le mulțumesc tuturor severinenilor care mă susțin și au încredere în mine. Au fost multe provocări cărora a trebuit să le facem față împreună, să le depășim, să rezolvăm multe probleme lăsate în urmă și să schimbăm în bine cursul orașului.

În acești ani, m-am străduit să pun la punct Severinul, din punct de vedere al dezvoltării urbane, să îl aducem la standardele unui oraș european. Am construit cartiere noi, am regenerat zone abandonate și am modernizat infrastructura urbană a municipiului. Am investit mult în educație, în transportul public de calitate, am sprijinit sportul, cultura și dezvoltarea turismului.

Am realizat toate aceste lucruri sprijinit de echipa din primărie, dar și cu susținerea președintelui Aladin Georgescu și a colegilor mei din PSD. Mai sunt însă probleme de rezolvat și putem face asta, doar împreună, obiectivul nostru fiind ca Severinul să genereze noi oportunităţi pentru investiţii şi să fie un adevărat punct de atracţie pentru turişti.
Vă mulțumesc tuturor pentru onoarea pe care mi-ați încredințat-o, de a conduce acest minunat oraș!

CONTINUĂM ÎMPREUNĂ, TOTUL PENTRU SEVERIN!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here