Săptămâna Patimilor continuă. Creștinii în această seară au mers la biserici așa cum au facut seară de seară. Peste tot în toate bisericile din România au fost și copii. Religia ca materie introdusă în școli își are rolul ei în formarea spiritualității tinerilor.
Am ales în această seară biserica din Hurezani din comuna Stejari la Gorj. O biserică veche. Foarte veche. Abia mai distingi picturile religioase dat tocmai în asta îi stă farmecul. Mirosul de tămâie, smirnă și lumina difuză creează cadrul perfect pentru smerenie. Preoții comunei și dascălii au ținut frumoasa slujbă și momentul în care enoriașii au ocolit biserică în urma crucii cu Isus Răstignit a fost de-a dreptul copleșitor.
Oare omenirea o înțelege sacrificiul LUI , al celui ce s-a sacrificat pentru întreaga omenire? A LUI, a FIULUI TATĂLUI, care dă o lecție și iar o lecție și iar o lecție an de an?
Datina aici în Gorj este ca acela ce a murit fără lumânare la căpătâi să primească de pomană în vinerea Mare , lumină. Femeile satului de toate vârstele ne -au oferit chibrite și batiste legate la lumânări aprinse. Cu pioșenie, smerenie și respect cu toții le-am spus ,,BOGDAPROSTE „.
Nu știu cât e o ușurare dar cert este că e o obligație creștinească în vatra satului și cu sfințenie se păstrează obiceiul din generație în generație.
S-au aprins lumânări pentru cei vii , cei plecați, cei bolnavi și cei ce urmează să vină, bebelușii care sunt pe drum.
Săptămâna Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor este ultima zi de vineri înaintea Paștelui, și astfel ultima vineri din Postul Mare.
Este numită și Vinerea Paștelui, Vinerea Patimilor, Vinerea Neagră, Vinerea Seacă. Se numește Vinerea Paștilor, pentru că este ultima vineri dinaintea Paștelui, Vinerea Patimilor, deoarece în această zi a pătimit și a fost răstignit Iisus Hristos, Vinerea Seacă, pentru că mulți români au obiceiul de a posti post negru.
La Adrian Cocoșilă am găsit cea mai frumoasă descriere a acestei zile:
,,VINEREA MARE – MOARTEA SI INGROPAREA DOMNULUI
In Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.Hr., in Palestina aceasta pedeapsa era aplicata doar de catre autoritatea romana. Cel care primea condamnarea la moartea pe cruce, era dezbracat de haine, biciuit si obligat sa parcurga drumul pana la locul executiei, cu barna orizontala a crucii in spate, legata de mainile intinse. Sentinta era pronuntata de catre conducatorul provinciei intr-un loc public.
Din Scriptura aflam ca dupa ce Hristos a fost biciuit, Pilat, guvernatorul roman al provinciei Iudeea (26-36 d.Hr.), spalandu-se pe maini, rosteste sentinta. Mantuitorul Hristos este trimis spre locul rastignirii, purtandu-Si crucea.
Ajuns la locul executiei, bratul orizontal al crucii era fixat, cu ajutorul cuielor, de bratul vertical infipt din timp in pamant, iar picioarele condamnatului puteau fi asezate pe un scaunel de picioare, ceea ce usura durerile, dar lungea supliciul. Ele puteau fi si tintuite fara sprijin, usor indoite, cu talpile lipite de stalpul vertical. In varful acestuia se fixa o scandura pe care era consemnata vina condamnatului, in cazul Domnului: „Iisus Nazarineanul, Regele Iudeilor”.
Trupul mort, coborat de pe cruce, putea fi aruncat intr-o groapa comuna, impreuna cu instrumentele executiei, sau putea fi incredintat oricui s-ar fi milostivit sa-l ingroape.
Din Sfintele Evanghelii cunoastem ca Iosif din Arimateea l-a coborat de pe Cruce si l-a ingropat, impreuna cu Nicodim, in mormantul sau aflat intr-o gradina din apropierea locului rastignirii.
Moartea biruita prin moartea lui Hristos
Moartea a intrat in creatie prin despartirea omului de Dumnezeu. Din iubire fata de om, Fiul Lui Dumnezeu S-a intrupat si a primit moartea de buna voie. A primit-o nu din curiozitate, ci pentru a o invinge. Astfel, Hristos intoarce rostul mortii. In loc de mijloc de trecere la cel mai redus grad de viata, ea e folosita de El ca mijloc de biruire a ei, afirma parintele Dumitru Staniloe. El a invins moartea nu numai pentru ca a fost Dumnezeu, ci si pentru ca umanitatea Lui a fost fara de pacat.
Pentru Hristos, moartea nu era inevitabila, deoarece El, fiind strain de pacat, nu purta in Sine germenele mortii. Hristos nu moare de o moarte naturala, rezultat al unui proces ce culmineaza cu descompunerea fizica, nu este atins de vreo boala, ci primeste moartea de buna voie. De aceea indura moartea in toata grozavia ei, moartea prin excelenta.
Moartea suportata de Hristos naste in noi, daca ne unim cu El, o stare noua, de incetare a alipirii egoiste si patimase la cele ale lumii si de daruirea vointei Lui de a ne iubi unii pe altii. Iar aceasta ne da puterea de a birui si noi moartea.
Spre deosebire de noi, care induram moartea in mod pasiv, ca pe o consecinta a pacatului, Hristos a intampinat-o in stare de maxima concentrare spre a o birui. In canonul pascal compus de Sfantul Ioan Damaschin se canta: „Praznuim omorarea mortii”.
Din Sfintele Evanghelii aflam ca in momentul in care Hristos Si-a dat duhul, s-a aratat o serie de semne miraculoase: catapeteasma templului s-a rupt, pamantul s-a cutremurat, pietrele s-au despicat si multe trupuri ale celor adormiti s-au sculat.
Punerea in mormant a Domnului
De teama ca trupurile celor osanditi sa nu ramana pe cruce si a doua zi, cand se praznuiau Pastile, iudeii cer permisiunea lui Pilat sa se zdrobeasca fluierele picioarelor osanditilor si apoi sa fie coborati de pe cruce. Se folosea acest procedeu spre a grabi moartea celor rastigniti. Dupa ce primesc acordul de la Pilat, ostasii zdrobesc fluierele picioarelor celor doi talhari, deoarece, in ciuda chinurilor, ei inca nu murisera. Cand au venit insa la Hristos, au constatat ca El murise si atunci nu I-au mai zdrobit oasele. Spre a se convinge ca Hristos a murit cu adevarat, un ostas i-a impuns coasta cu sulita si indata au tasnit sange si apa.
Iosif din Arimateea si cu Nicodim vor lua trupul lui Hristos de pe cruce, il ung cu aromate si il infasoara intr-un giulgiu. Pe cap ii pun o mahrama, implinind astfel, intru totul datina iudaica a inmormantarii.
Evanghelistul Matei spune ca mormantul in care Hristos a fost pus apartinea lui Iosif, iar de la Ioan aflam ca era „un mormant nou, in care nu mai fusese nimeni ingropat” (19, 41).
Iudeii vor pecetlui piatra mormantului, in nadejdea ca uitarea sa-L acopere definitiv pe Cel ce zacea acolo. Dar ei nu vor putea opri astfel nici coborarea la iad si nici invierea lui lisus, urmata de raspandirea noii credinte.
Mormantul lui Hristos ramane gol. Nu mai este cum spunem noi „locas de veci”. Acest mormant ne vesteste ca si mormintele noastre vor ramane goale.
Slujba Prohodului
Vinerea Mare este zi aliturgica, adica nu se savarseste nici una dintre cele trei Sfinte Liturghii. Ceremonia principala din aceasta zi este scoaterea Sfantului Epitaf din altar si asezarea lui pe o masa in mijlocul bisericii. Prin scoaterea Sfantului Epitaf retraim coborarea de pe Cruce a lui Hristos si pregatirea Trupului Sau pentru inmormantare.
Seara se canta Prohodul si se inconjoara biserica cu Sfantul Epitaf. Este o procesiune de inmormantare. Epitaful pe care il poarta preotii ajutati de credinciosi simbolizeaza trupul Mantuitorului. Dupa procesiunea din jurul bisericii, Sfantul Epitaf este asezat pe Sfanta Masa din altar, unde ramane pana la Inaltare. Punerea pe Sfanta Masa reprezinta punerea Domnului in mormant.
Adrian Cocosila ”
Rugați-vă în lăcașurile de cult, în armonia caselor voastre, în gândurile dinaintea mesei sau a somnului. Puterea gândului bun e nemărginită și face minuni.
Să ne pregatim să primim ÎNVIEREA în cele mai sincere intenții de a deveni mereu cea mai bună versiune a noastră. Numai așa , fiind buni și făcând bine onorăm JERTFA MANTUITORULUI.
PAȘTE BINECUVÂNTAT!
