Un articol de Mihai Bădescu
După ce a părăsit în urmă cu șase ani România, și a plecat să predea în Statele Unite, una dintre cele mai cunoscute profesoare de matematică din Mehedinți, este în aceste zile în cursa pentru distincția “America’s Favorites Teacher”. În traducere, “Profesorul American Favorit”, o competiție la care câștigătorul se decide pe baza voturilor acordate, în urma acțiunilor de promovare venite din partea competitorilor. Câștigătorul competiției primește un premiu de $25.000. Manuela Prajea a ales să investească acest potențial premiu în ridicarea scorurilor matematice ale elevilor săi de la școala la care predă în districtul Mobile, Alabama. Scorurile bune la examenele de stat ar oferi elevilor posibilitatea de a accesa burse necesare înscrierii și absolvirii unui colegiu. Aplicația profesoarei poate fi citită pe pagina de profil a concursului, aceeași pagină pe care se acordă și votul gratuit sau donațiile. Datorită susținerii pe care a primit-o până acum, de la români din țară și de peste tot din lume, dar mai ales din partea elevilor sau cunoscuților săi, Manuela Prajea a reușit adunând vot cu vot si câteva donatii (familie, prieteni, elevi, foști elevi, părinti din țară dar și câtiva prieteni și matematicieni-informaticieni, parteneri de talie internațională din UAE, Russia, US) să ajungă în sferturile de finală, acolo unde rămân doar 1 % dintre cei 80.000 de candidați înscriși. Însă de aici, lupta devine mult mai dificilă, deoarece competitorii americani rămasi pot beneficia de donatii semnificative provenite de la prieteni și familie. Există însă posibilitatea acordării unui vot gratuit la fiecare 24 de ore cu identitatea confirmată de pe profilul Facebook și voturile dvs. pot face diferența. În semifinalele competiției care încep pe 16 mai, se califică doar TOP 1 din fiecare grupă de 12 finaliști. Astfel, cei care doriți să sprijiniti profesorul roman Manuela Prajea în această competiție, o puteți face acordând votul gratuit, zilnic, de pe contul dvs de Facebook, accesând link-ul de maijos:
Manuela Prajea este unul dintre cei mai cunoscuți și valoroși dascăli din Mehedinți, un profesor cu vocație, care a format zeci de generații la Colegiul Național Traian din Drobeta-Turnu-Severin, elevi care au ajuns la universități de prestigiu din lume, între care și Harvard. Manuela Prajea spune că obținerea acestei disctincții ar fi o recunoaștere a valorii școlii românești de matematică, o școală care este cu adevărat importantă la nivel internațional, dar nu și promovată suficient. De altfel, Manuela Prajea a fost nominalizată în anul 2016 la Global Teacher Prize, un “Nobel al Educației”, fiind selectată între primii 50 de dascăli de prestigiu din întreaga lume, aleși dintre mii de participanți, din peste 128 de țări. Mult suces, Manuela Prajea! Îl meritați din plin!