CORPUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR a dat publicității un caz care lasă de dorit și arată câtă nesiguranță planează asupra tinerilor acestei generații.
,,Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au identificat un bărbat dezbrăcat pe strada Luncilor din localitate, în vârstă de 19 ani.
Din verificările efectuate de polițiști, a reieșit faptul că 3 tineri l-ar fi dus pe acesta într-o zonă periferică, unde au exercitat acte de violență împotriva acestuia, lovindu-l cu pumnii în zona capului, l-au deposedat de articolele de îmbrăcăminte și i-au sustras bunurile personale.
În urma cercetărilor, polițiștii au identificat cele 3 persoane implicate, în identitatea a 3 bărbați, cu vârste de 18 și 19 ani, toți din Târgu Jiu. De asemenea, bunurile sustrase au fost găsite și returnate deținătorului.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.
În urma probatoriului administrat în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore față de cei 3 bărbați, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj.
Adresăm polițiștilor felicitările noastre pentru modul profesionist și prompt în care au acționat!”