Cine nu a auzit de Iele, de Dragaică sau Sânziene? De zâne bune sau rele și de zi de sărbătoare după Solstițiul de vară în care nu ai voie să faci nimic din treburi casnice că ,,TE IAU IELELE” Privite în mitologie ca fete tinere frumoase dar și rele și bune, s-a dus din grai în grai vestea că nici măcar în pom după poame să nu te sui că ai să sfârșești cu mâini sau picioare rupte. Azi nici cu mătura nu se dă că e rău de boală.
Azi se poartă IA și pe cap coronițe de flori, în special de sânziene, o plantă de culoarea soarelui care crește în flora spontană a dealerilor și câmpiile și pe care femeile o culeg astăzi de Sânziene, spunandu-se că are puteri tămăduitoare.
Deși Sânzienele sunt fetele care se prind de mâna și fac hore pe câmp, și ocrotesc ogoarele și tot ce inseamna cultură agricolă, românii cunosc doar numele uneia dintre ele . O știu din povești și povestiri pe Iana Sânziana care locuia „în prundul mării” (sau în „ostrovul mării” la Mânăstirea Albă (identificată ipotetic cu un templu din insula pontică Leuke, zidită pentru ea, ca dar de nuntă, de Sfântul Soare, care a căutat-o îndelungat prin lună și prin stele. În altă variantă, într-o epocă arhaică, Soarele era un împărat terestru cu capul de aur, iar sora sa – o fată cu cap de argint; nunta plănuită e împiedicată de răpirea fetei (intr-o variantă de Dumnezeu – dar cu alură de zeu păgân). Acesta o transformă în Lună, apoi situarea ei într-o poziție de unde Soarele n-o mai poate zări.
Sânzienele sunt, în mitologia românească, zâne bune din clasa ielelor dar care atunci când nu le este respectată sărbătoarea devin surate cu Rusaliile care sunt zâne rele. Uneori Sânzienele sunt supranumite si Drăgaicele, manifestându-se, potrivit superstiției, în ziua Sf. Ioan Botezătorul – 24 iunie.(sursa: wikipedia)
Coronițele pe care azi le împletesc fetele se aruncă pe case pentru ocrotirea locuințelor sau se atârnă în cuie spre a feri casa de rele. Mirosul florilor din coronițe zice-se că e un spirit ocrotitor.
Fiecare avem amintiri de la sate, din vacanțele noastre cu datini și obiceiuri. Femeile cu o zi înainte de 24 iunie, scoteau din laviță portul popular și dis de dimineață îl îmbrăcau de Drăgaică sau Sanziene.Fiindcă zonele României au denumirea zilei diferită. Nu puneau mâna nici pe mătura, nici pe ac, nici pe sapă. Tămâiau la cimitire mormintele, dimineață, la prânz culegeau flori de sânziene iar spre seară se strângeau în obște și încingeau hore, manifestându-și bucuria la fel ca Sanzienele a căror horă de bucurie vine pe firul mitologiei până azi în zilele noastre.
În mai toate porturile populare indiferent de zonă găsim fire de ață galbenă, sau fire de borangic care strălucesc precum SOARELE.
Galben e o culoare de belșug, de fericire, de lumină de strălucire.
