Comisarii GNM-CJ Dolj au fost sesizați cu privire la activități ilegale de excavări ce se desfășoară în localitatea Coșoveni, județul Dolj. Astfel, în urma petiției transmise, s-au deplasat pe amplasamentul menționat împreună cu reprezentanți ai IPJ Dolj-Secția 4 Rurală Coșoveni, dar și împreună cu un reprezentant al ANRM.
În urma inspecției din teren, comisarii GNM-CJ Dolj au descoperit o suprafață de teren pe care se efectuau lucrări de excavare pentru extracția nisipului, pietrișului și argilei, de către un operator economic care nu deținea acte de reglementare în acest sens.
Întrucât a fost încălcată legislația de mediu în vigoare, în speță OUG 195/2005 privind protecția mediului, comisarii au aplicat amendă maximă, de 60.000 de lei, dar și sancțiunea complementară de sistare a activității pentru lipsa autorizației de mediu. În plus, reprezentantul ANRM a solicitat continuarea cercetărilor către IPJ Dolj- Direcția Criminalității Economice.
Sursa-Garda de Mediu Dolj