Regal folcloric pentru sute de spectatori, emoție, bucurie și legături strânse pe tărâm grecesc

0
40

Muzica autentică românească, dar și dansul popular și costumele tradiționale din toate zonele reprezentative ale României au încântat auzul și văzul a peste 500 de spectatori care au participat, încântați, la două spectacole de zile mari, ce au fost organizate, la finalul săptămânii trecute, în Grecia, în localitățile Leonidio și Sparta, din regiunea Peloponez. Evenimentele au fost reunite sub denumirea „Interferențe cultural-artistice româno-grecești în Peloponez”, ediția I, proiect finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, fiind organizat de Primăria Polovragi, Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu, Asociația Interculturală Româno-Elenă „Dacia” din Atena și de Municipalitatea Kynouria de Sud.

De altfel, dovadă a interesului cultural manifestat de autorități, în rândul publicului numeros care s-a aflat în data de 5 iulie 2024 în Parcul Mitropoleos din Leonidio a fost chiar Laura Gabriela Borza, consul coordonator al României la Ambasada țării noastre din Republica Elenă, alături de familie, primarul localității Leonidio, Emmanuel Dolianitis, dar și viceprimarul Simona Tucă, cea care a inițiat participarea gorjenilor la eveniment. Publicul mixt, format din români stabiliți în Grecia sau aflați la muncă în peninsulă, și localnici, dar chiar și din turiști a fost încântat de prestația artiștilor urcați pe scenă, de dânsul vioi și de obiectele tradiționale expuse.

Evenimentul cultural complex, desfășurat în Grecia, intitulat „Interferențe cultural-artistice româno-grecesti în Peloponez”, ediția I, a fost un succes. Asta deoarece a creat legături strânse între cele două țări, cultura fiind un liant puternic care a reușit să lege comunități cum este cea dintre Polovragi, județul Gorj, și Leonidio, din cadrul municipalității Kynouria de Sud.

Evenimentul din Grecia s-a organizat cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni care a aprobat suma de 130.400 de lei pentru acest proiect, 7000 de lei fiind aportul Primăriei Polovragi și a Școlii Populare de Arte „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu.

O surpriză plăcută a fost invitația făcută de Asociația Socio-Culturală „Români Uniți” din Peloponezul de Sud care a organizat cu brio „Festivalul de Cântece și Dansuri Românești”, aflat la prima ediție, eveniment ce s-a desfășurat în Sparta, pe 6 iulie. Evenimentul din Piața Centrală Sparta-Laconia, realizat la invitația lui Gigel Nistor, președintele Asociației Social-Culturale „Românii Uniți” din Peloponezul de Sud, s-a bucurat, de asemenea, de prezența oficialităților locale și nu numai. La spectacolul și la atelierele de artă românească din Sparta a fost prezent Neoklis Kritikos, parlamentar de Laconia dar și viceprimarul orașului, totodată responsabil de cultură și sport, Panaghoitis Kourtzunis.

Evenimentul, o adevărată punte culturală între cele două țări, s-a realizat de către Primăria Polovragi în colaborare cu Municipalitatea Kynouria de Sud, Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu și cu Asociaţia Interculturală Româno-Elenă „Dacia” din Atena. De altfel, copiii, membri ai Ansamblul Folcloric „Dacia” din Atena, alături de membrii Ansamblul Folcloric „Cheile Oltețului” din Polovragi și de artiștii Ansamblului Folcloric „Maria Lătărețu” din cadrul Școlii Populare de Arte „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu au oferit momente artistice deosebite care au inclus cântece și dansuri populare românești din diferite zone ale țării, atât la Leonidios cât și în Sparta. Ambele evenimentele au fost completate de ateliere de meșteșuguri tradiționale românești, realizate de meșterii populari de la Scoala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu. Este vorba despre Claudia Drăghescu (țesut), Daniel Preduț (Atelierul Lui D’art-arta lemnului), Tiberiu Ecovescu (iconărit), Marian Măgureanu (olărit), Ștefan Popescu (construcție instrumente populare) și Cornelia Bodescu (port popular). Artiștii populari nu doar că și-au expus produsele și le-au spus povestea, ci au lucrat și cu copiii care au vrut să învețe olărit, pictură pe lemn sau țesut.

Au încântat publicul cu muzică din toate zonele țării artiștii: Amelia Cîrciu Carcalicea, Ştefan Popescu, Cornelia Bodescu, Petronela Butnaru, Ionuț Cătălin Pilea și Ioana Stana. Aceștia au fost acompaniați de orchestra Ansamblului Folcloric „Maria Lătarețu”, dirijor Andrei Carcalicea. Polovragiul a fost la înălțime cu prestația membrilor Ansamblului „Cheile Oltețului”, coregraf Andreea David. De altfel, dansatorii prin suitele prezentate au purtat publicul prin foarte regiunile României, spectatorii intrând și ei în horă, în ambele localități.

De altfel, la Leonidio în publicul care a numărat peste 300 de spectatori, a mai fost prezent și directorul cultural al festivalului Melitzazz, Sotiris Bolis, care a savurat spectacolul oferit de artiștii români și greci deopotrivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here