ÎNCĂLCĂRI ALE NORMELOR DE IGIENĂ, PRACTICI COMERCIALE ÎNȘELĂTOARE, DEFICIENȚE DE INFORMARE A CONSUMATORILOR, SUNT DOAR CÂTEVA NEREGULI DEPISTATE DE CJPC ÎN GORJ

0
102

Comunicat de presă

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Gorj, a desfășurat, în perioada 01 aprilie – 30 iunie 2024, o variată activitate de verificare a modului în care operatorii economici respectă legislația în vigoare în domeniu, atât ca parte a unor tematici de control naționale și proprii, precum și ca urmare a cercetării petițiilor primite de la consumatori.
Astfel, în această perioadă, au fost efectuate 185 acțiuni de control, iar pentru neregulile constatate, comisarii CJPC Gorj au aplicat următoarele sancțiuni:

  • 108 amenzi contravenționale, în valoare totală de 715.000 lei;
  • 149 avertismente;
  • oprirea temporară de la comercializare până la remedierea neconformităților pentru produse în valoare de peste 2.700 lei;
  • oprirea definitivă de la comercializare a unor produse alimentare și nealimentare neconforme, în valoare de circa 85.500 lei
  • oprirea temporară a prestării de servicii până la remedierea deficiențelor a unui operator economic care comercializa produse cosmetice.

Principalele nereguli constatate în timpul controalelor, au fost:

  • practici comerciale înșelătoare, respectiv neconcordanțe între prețurile produselor afișate la raft și cele percepute la casa de marcat;
  • nerespectarea normelor de igienă la prestarea serviciilor în saloanele de înfrumusețare;
  • nerespectarea condițiilor de păstrare și depozitare pentru diverse produse alimentare;
  • publicitate înșelătoare;
  • deficiențe privind informarea consumatorilor;
  • comercializarea produselor alimentare cu modificari organoleptice;
  • lipsa unor autorizații de funcționare;
  • lipsa afişării preţurilor şi tarifelor produselor și serviciilor, în mod vizibil şi într-o formă neechivocă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here