IARBĂ GRASĂ MURATĂ

0
613

În cazul în care îți e poftă de niște murături ieșite din comun, poți încerca iarbă grasă murată. Se face foarte repede și este și foarte bună. Se poate mânca de a doua zi dacă nu ai răbdare, sau pentru un gust desăvârșit, să aștepți o săptămână. Poți folosi întreaga plantă( totuși fără radacină) sau doar tulpinile, dar și frunzulițele se comportă bine, nu se înmoaie.
Un aspect care nu este de neglijat, e că are costuri foarte mici. Nu cumpăram materia primă, borcane sigur găsim prin cămara și le refolosim. Oțetul ar fi de încercat cu cel făcut în casă. Într-un ghivechi putem pune pe balcon câțiva căței de usturoi și atunci rămân să se plătească sarea și condimentele. Dacă vrem sa fie costurile cât mai aproape de zero și să ne bucurăm și de o plimbare se poate lua apa de la o fântână. Și mai bună pentru că nu are clor în ea.
Natura ne oferă hrană și are grijă de noi, doar că am uitat unde să privim și în loc să consumăm cât mai multe alimente neprocesate, ne repezim asupra semipreparatelor, cărora le lipsește energie și forță vitală.

Ingrediente:
Pentru un borcan de 800
4 linguri oțet
2 linguri zahăr
1 linguriță sare
Iarbă grasă și apă cât să se umple borcanul
Piper, usturoi, foi dafin, mărar uscat.

Proces tehnologic:
1. Se spală foarte bine iarba. Borcanele se sterilizeaza. Se pregătesc condimentele, oțetul, sarea.
2.Într-o cratiță se pune apa și se dă în clocot. Se adaugă iarba grasă pentru 1 minut, maxim 3, cât să-și schimbe culoarea.
3.Se ia un borcan și pe fundul lui se pun 3-4 căței usturoi, piper, foi de dafin, mărar uscat și se începe prin a se așeza iarba grasă. Când s-a umplut se pune zaharul, sarea și oțetul, apoi se completează cu apă. Eu am folosit zahăr nerafinat dark muscovado și oțet de mere.
4.Toate borcanele se sterilizează pentru 30 minute, se așteaptă să se mai răcească și și pun cu fundul în sus și se acoperă cu ceva gros și se lasă să se odihnească. După 12 ore se duc în cămară.


Dacă iarba grasă nu se opărește intră mai puțină în borcan și se așteaptă 1-2 săptămâni până se poate consuma. Dacă s-a opărit după trei zile se poate consuma fără nicio problema, fiind destul de acră.

P. S. : Turcii ar fi invidioși pe rețeta aceasta, care e una clasică de se folosește și pentru castraveți sau alte legume de se vor murate în oțet.

Poftă bună!

O precauție ar fi totuși. pentru persoanele care prezintă alergii la această plantă.

O rețetă de Carmen Ghimiș

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here