CSM TARGU-JIU A ÎNVINS ASTĂZI PE TEREN PROPRIU PE PETROLUL STOINA CU 13-0, ÎN LIGA a IVa

0
269

CSM TÂRGU JIU aflată în Liga a IV a tinde să convingă orașul că va câștiga campionatul. A deschis scorul astăzi cu Petrolul Stoina din primele minute și a marcat în poarta adversarilor, nu mai puțin de 13 goluri. La pauza era 5-0 iar la final, 13-0 pentru CSM Târgu Jiu.

Ambele echipe au surprins prin tehnica de joc, prin determinarea jucătorilor, rezistența lor pe teren, dar de departe CSM TÂRGU JIU azi a dublat șansele și prin susținerea de către suporterii săi, câteva mii care au fost, extraordinari.

Întrarea a fost liberă și acest lucru a fost anunțat cu o săptămână înainte de primarul oraşului, Marcel Romanescu care s-a aflat în tribună astāzi, susținând echipa. Suporterii CSM au fost informați că urmează și meciul fetelor la handbal, miercurea viitoare la Sala Sporturilor, unde sunt așteptați pentru susținere, iar la pauza meciului de astăzi, echipa lui Alin Poenaru a fost aplaudată la scena deschisa pentru rezultatul merituos de a obține trofeul pentru locul I . Echipa va ieși de sub tutela acestui antrenor și va merge mai departe antrenată de Florin Popete.Bravo și pentru acești minunați copii!

CSM TARGU JIU de la orele 20:00 chiar a făcut un meci frumos pe Stadionul din Târgu Jiu reușind să nu dezamăgească fanii.

Ca și mici minusuri că se întâmplă frecvent si nu pot fi mereu rapid gestionate, jumătate de stadion a rămas pentru câteva minute fără lumină iar pe teren iarba pe alocuri se mai și dezlipea. Gazonul mai are încă nevoie de maximă atenție că și canicula s-a dovedit în acest an, destul de rea.

Cei 3 antrenori ai echipei CSM Tg Jiu, Mario Gaman, Bobi Arjoca și antrenor secund Sorin Vintilescu la finalul meciului au fost mai mult decât fericiți. Munca lor, dă roade.

Bravo tuturor!

E un meci câștigat, dar vin altele pentru care trebuie să fie la fel de buni fericiții câștigători.

Cinste lor! Cinste CSM-iștilor!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here