,,Oameni de seamă, invitați de prestigiu, artiști de renume împreună cu doamna manager al bibliotecii, Maria-Luiza Sandu au creat o atmosferă relaxantă, destinsă, plină de emoție, bucurie și entuziasm.
Teatrul de umbre pus în scenă de artistul Leon Magdan, a transmis emoție, uimire, a transportat publicul spectator într- o lume a cunoașterii, a umbrelor într-un minunat spectacol al vieții.
Trecerea către perioada interbelică a realizat-o actorul binecunoscut și apreciat de public al Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” Târgu Jiu, domnul Cosmin Brehuță care l-a interpretat pe Alexandru Christian Tell, nepotul generalului Christian Tell, într-un excelent monolog ce a captivat participanții din sală.
Expoziția de fotografie veche a Târgu-Jiului în anii „80” din perioada interbelică, precum și discursul domnului Țîrlea Ion din cadrul Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare ”Constantin Brâncuși”, ne-a transportat în vremurile de odinioară ale Târgu-Jiului, descoperind împreună cu acesta istoria Ansamblului Monumental ”Constantin Brâncuși” situat pe axa Calea Eroilor, unde se află și biblioteca noastră.
Momentul special al serii a culminat cu apariția maestrului Horațiu Mălăele, actor de film, de televiziune și de radio, actor de teatru și de voce, caricaturist și scriitor român, cu rădăcini gorjene din orașul nostru, moment în care sala a amuțit, făcând loc emoției, zâmbetelor și bucuriei în sufletele participanților. Printr-un spectacol excepțional de comedie și recitaluri de poezie, într-un stil caracteristic Horațiu Mălăele, seara s-a transformat într-o nocturnă de vis. Entuziasmul celor din sală și bucuria revederii dumnealui de pe micile ecrane pe scena bibliotecii județene s-a resimțit prin reacțiile de apreciere și de respect față de profesionalismul dovedit de acesta de-a lungul anilor și prin aplauzele furtunoase ce au răsunat în întreaga sală.
Mulțumim Consiliului Județean Gorj și tuturor colaboratorilor noștri: Inspectoratul Școlar Județean Gorj, Teatrul Dramatic Elvira Godeanu Targu Jiu, Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare Constantin Brâncuși Targu Jiu, Școala Populară de Arte”Constantin Brâncuși” Târgu Jiu, Liceul de Arte”Constantin Brăiloiu” Târgu Jiu, Colegiul Tehnic General Gheorghe Magheru Târgu Jiu, Colegiul Național Tudor Vladimirescu Târgu Jiu, Colegiul Național Spiru Haret Târgu Jiu, Colegiul Național Ecaterina Teodoroiu Târgu Jiu, Școala Gimnazială Constantin Săvoiu Târgu Jiu pentru sprijinul acordat în organizarea acestui mare eveniment cultural, național și atât de special pentru noi.”
sursa: Biblioteca Județeană Christian Tell