Sâmbătă,18 ianuarie, între orele 14.00-17.00, jandarmii gorjeni vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică a participanților la adunarea publică care va avea loc în Piața Prefecturii din Municipiul Târgu-Jiu.
Adunarea publică a fost avizată favorabil conform prevederilor legale de către Comisia constituită în baza Legii 60/1991 Republicată, iar organizatorul care a estimat participarea unui număr de 600 de persoane, va lua măsuri pentru respectarea prevederilor legale în vigoare.
Jandarmii gorjeni vor acționa pentru asigurarea măsurilor de ordine publică, pentru protecția participanților și pentru prevenirea și combaterea incidentelor care ar putea să afecteze climatul de ordine și siguranță publică, vor relaționa prin echipele de dialog cu organizatorul și cu participanții pentru a se asigura măsuri pentru siguranța participanților dar și a celorlalți cetățeni.
Recomandăm participanților la această adunare publică să respecte măsurile dispuse de organizator și forțele de ordine, să respecte zona de protecție delimitată în jurul Mausoleului Ecaterina Teodoroiu, pe o rază de 12,5 m, să adopte un comportament civilizat, să evite conflictele de orice fel, iar dacă observă persoane care au un comportament antisocial, să se adreseze jandarmilor din dispozitivele de ordine publică.
Comunicat de presa JANDARMERIA GORJ