În ambulatoriul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, pacienții pot beneficia de experiența unor medici bine pregătiți care efectuează consultații de specialitate și tratamente de ambulatoriu.
La Cabinetul ORL din ambulatoriu își desfășoară activitatea medicul primar Liliana Predescu, un specialist cu experiență de peste două decenii, competent și bine pregătit. Absolvent al Facultății de Medicină și Farmacie Cluj-Napoca, medicul Liliana Predescu a demonstrat de-a lungul anilor că are vocație pentru medicină, relația dumneaei cu pacienții fiind bazată mereu pe profesionalism, respect și comunicare. Otorinolaringologia (ORL) este specialitatea medicală care se ocupă cu prevenirea, diagnosticarea și tratamentul afecțiunilor urechii, nasului, gâtului, căilor respiratorii superioare, sinusurilor.
De la începutul acestui an și până în prezent, la Cabinetul ORL din Ambulatoriul Integrat al Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu au fost consultați peste 3.100 pacienți (dintre 2004 pacienți în baza unui bilet de trimitere). În baza biletului de trimitere, pacienții beneficiază de consult medical, audiogramă, tamponamente, extracție corpi străini conduct auditiv extern sau nas, administrare tratament prin puncție IV, aerosoli, administrare tratament prin injectare i.m. și toaletă auriculară, aspirație.









