ECLIPSA DE LUNĂ A SCOS ROMÂNII DIN CASE, PENTRU UN SPECTACOL CERESC, DE NEUITAT

0
313

Un moment astral rămâne de neuitat în această lună septembrie, când a avut loc ECLIPSA DE LUNĂ.
Luna Sângerie a oferit un adevărat spectacol.

La Gorj, Vâlcea, la Mehedinți și Dolj, oltenii au ieșit din case să imortalizeze frumosul moment acolo unde cerul a fost senin.

.Seara de 7 septembrie 2025 a oferit un dublu moment astral: Lună Plină și Eclipsă de Lună.


Fenomenul a început la ora 20:30, și a avut maximul la 21:21. Finalul s-a înregistrat la ora 21:55.

În timpul totalităţii, Luna s-a aflat destul de jos pe cer, înspre est-sud-est. Eclipsa s-a termină la ora 23:55 arătând pe bolta cerească o superbă LUNĂ PLINĂ.

La Hinova în Mehedinți oamenii au ieșit pe ulițe, copiii bucurându-se de ineditul moment.

La Târgu Jiu de la geamuri, de pe străzi, de pe la etaje, locuitorii și-au dorit să-și pună în albumele viitoare, poze cu frumoasa ECLIPSĂ DE LUNĂ. Au imortalizat-o în toate ipostazele.

La Turceni, Eclipsa de Lună a adus multe zâmbete celor care au reușit să capteze momentul. A fost o revelație. Filmulețe și fotografii vor rămâne amintiri ale unui moment cosmic extraordinar.

O eclipsă de Lună este un fenomen astronomic care are loc atunci când Pământul se interpune între Soare și Lună, iar umbra sa este proiectată pe Lună. Acest lucru se întâmplă doar în timpul fazei de Lună Plină, atunci când Soarele, Pământul și Luna sunt aproape perfect aliniate.


Tipuri de eclipse de Lună

  1. Eclipsă totală de Lună
    • Luna intră complet în umbra (umbra centrală) Pământului.
    • Luna capătă o culoare roșiatică, fenomen numit „Luna sângerie”, din cauza refracției luminii solare prin atmosfera Pământului.
  2. Eclipsă parțială de Lună
    • Doar o parte din Lună intră în umbra Pământului. Se vede o porțiune întunecată pe discul lunar.
  3. Eclipsă prin penumbră
    • Luna trece doar prin penumbra (umbra parțială) Pământului. Este o eclipsă subtilă, cu o ușoară întunecare.

Când se produce o eclipsă de Lună?

  • Se produc de 2 până la 5 ori pe an, dar nu toate sunt vizibile din toate regiunile lumii.
  • Pentru ca o eclipsă de Lună să fie vizibilă, trebuie să fie noapte în locul respectiv în momentul fenomenului.

Cum se observă?

  • Eclipsele de Lună sunt sigure de privit cu ochiul liber (nu e nevoie de ochelari de protecție, ca la eclipsele de Soare).
  • Pot fi observate cu binoclul, telescopul sau chiar fără echipament.


Foto: Alexandra Lungu, George Andreescu,Gabi Șuvăr, Raluca Nedelcu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here