O zi mare pentru Gorj și pentru România!
Afirmația aparține deputatului PSD de Gorj, Claudiu Manta și asta fiindcă dosarul pentru prelungirea activității Complexului Energetic Oltenia a fost soluționat favorabil de Comisia Europeană.
,,Această decizie confirmă eforturile contra-cronometru, din ultima perioadă, pentru asigurarea securității energetice naționale și protejarea locurilor de muncă din Gorj! 
*Este un demers pentru care noi, parlamentarii PSD, ne-am luptat, in toata aceasta perioada
*Colegul meu, Bogdan Ivan, este primul ministru care a înțeles gravitatea situației și a făcut, într-un termen scurt, ceea ce anteriorii ocupanți ai fotoliului de la Energie au tărăgănat, voit sau nu, ani la rând❗️
*PNRR-ul, cu componenta pe Energie, care avea ca termen de închidere a carierelor și termocentralelor sfârșitul anului 2025, a fost elaborat în perioada 2020 – 2021. Acest plan, care a pus România în risc de blackout, a fost asumat de ministrul de la acea vreme, Virgil Popescu, de la PNL.
*Deși a fost rugat să solicite renegocierea planului de restructurare pentru Complexul Energetic Oltenia, când s-a constatat că este nerealist, a refuzat constant! 
Cel care i-a urmat în funcție, Sebastian Burduja, colegul dumnealui de la PNL, a continuat aceeași linie: vorbe multe, fapte puține. A mimat că salvează energia pe cărbune, dar a tras de timp, fără să concretizeze nimic! 
Așa s-a ajuns ca actualul ministru, Bogdan Ivan, să se dea peste cap, în ceasul al doisprezecelea și a făcut ceea ce trebuia făcut de mult: demersuri concrete pentru prelungirea termenelor, care oferă o gură de oxigen miilor de angajați CEO, dar și să salveze de la blackout întreaga țară, care fără cărbune, în plină iarnă, nu ar avea asigurat necesarul de energie! 
Lucrurile în interesul românilor și al României se fac doar dacă există respect față de oameni și responsabilitate față de țară! ” 
A declarat politicianul Claudiu Manta
 
		