Reprezentanții ISU au fost solicitați să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un accident rutier produs pe raza orașului Tg-Carbunesti, satul Pojogeni.
,,Din informațiile pe care le am în acest moment este vorba despre un autoturism în care se aflau 4 persoane.
Una dintre acestea s-a autoevacuat, una este încarcerată, iar cele 2 persoane aflate pe bancheta din spate sunt blocate în autoturism.
Intervenim cu 2 autospeciale pentru descarcerare, o ambulanță SMURD și 4 ambulanțe din cadrul Serviciului Județean de Ambunalta Gorj.” A transmis Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.

În incidentul rutier au fost implicate 4 persoane. Este vorba despre 2 persoane de sex masculin și 2 persoane de sex feminin. Cele 3 persoane încarcerate au fost extrase de către echipajele de pompieri și sunt conștiente, cooperante.
Toate cele 4 victime au fost preluate de către echipajele medicale și urmează să fie transportate la spitalele din Tg-Carbunesti și Tg-Jiu.









