OBELISCUL
dedicat eroilor anticomuniști din Munții Mehedințiului, după cel de-al Doilea Război Mondial.
Autor – Constantin Lucaci, anul 1974.
Este prima lucrare urbană, originală, unică prin tehnica și materialul folosit a sculptorului inginer Constantin Lucaci, bucureștean, realizată din oțel inoxidabil – inox – fără sudură, la Șantierul naval Turnu Severin.
Severinul este singurul oraș din lume care are două lucrări ale maestrului Lucaci, cealaltă fiind Fântâna cinetică „Hora de la Bălăcița”.
Inițial, obeliscul a fost gândit ca omagiu gărzilor patriotice, formațiuni semi-militare, care aveau atribuții de pază și ordine publică până spre sfârșitul anilor ’80.
Inaugurarea lui a fost proiectată cu ocazia vizitei lui Nicolae Ceaușescu în municipiu, în acel an, dar acesta nu a mai venit, însă orașul s-a ales cu această lucrare de pionierat a autorului.
Foto și text- Dan Șalapa, decembrie 2025









