Recent, Iani Gârbaciu a dat publicității un material informativ despre poluarea ce apasă județul GORJ dar și căutarea unor măsuri ce ar putea fi luate pentru combatere.
POLUARE PESTE LIMITE -UN SUBIECT CARE CERE RĂSPUNSURI. DEMERS PENTRU CLARIFICARE ȘI INFORMARE PUBLICĂ -este o temă pentru întreg județul.Iani Gârbaciu subprefectul județului Gorj,a transmis un document oficial instituțiilor cu atribuții în domeniul mediului din județ, prin care a solicitat lămuriri.
,,În ultimele săptămâni, Gorjul a devenit un județ de munte cu aerul greu. Senzorii de poluare au înregistrat, în mod repetat, creșteri alarmante ale indicatorilor. Valorile ridicate PM10 și PM2.5 nu trebuie tratate ca simple informații statistice, pentru că au impact direct asupra sănătății noastre.
Trebuie să ne pese tuturor, e vorba de sănătatea și calitatea vieții – pentru noi, cei care am ales să rămânem aici, pentru cei care ne vizitează, ori pentru cei pe care ni-i dorim cândva întorși acasă. Copiii, vârstnicii, dar mai ales persoanele care suferă de afecțiuni respiratorii, sunt cei pentru care lipsa de informație poate însemna un risc real.
Avem un paradox greu de ignorat. Trăim într-un județ de munte, cu dealuri, păduri, peșteri, ape, o faună și o floră bogată, dar totuși, în această perioadă, aici, acasă, se înregistrează unele dintre cele mai ridicate valori ale indicatorilor de poluare.
În acest context, la sfârșitul săptămânii, am considerat necesar să transmit un document oficial instituțiilor cu atribuții în domeniul mediului din județ, prin care am solicitat:
• un punct de vedere privind depășirile frecvente ale valorilor- limită zilnice pentru PM10 și PM2.5, înregistrate pe intervale consecutive;
• informații despre eventuale controale efectuate pentru identificarea surselor potențiale de poluare;
• clarificări privind activitățile desfășurate în zonele de protecție ale stațiilor de monitorizare și măsurile dispuse;
• dacă Direcția Județeană de Mediu Gorj a fost notificată cu privire la aceste situații;
• informații despre modul în care populația este avertizată: nu doar prin platforme online, ci și prin comunicate publice, mass-media locală, site-uri instituționale, rețele sociale sau colaborări cu autoritățile locale.
Cred că tuturor ne este clar un lucru. Poluarea atmosferică are un impact direct asupra sănătății. La noi, în ultima perioadă, senzorii au arătat rău. Foarte rău. Consider esențial ca situația să fie clarificată și comunicată transparent, cu celeritate.
Avem destui oameni care înțeleg, respectă și activează în domeniul mediului. Îi rog să se implice, dincolo de atribuții sau poziții, pentru a identifica sursele acestor depășiri și pentru a găsi soluții.
Împreună – specialiști, autorități și societate civilă, trebuie să rezolvăm această problemă apărută în comunitate. Cu seriozitate, transparență, asumare” A transmis Iani Gârbaciu, subprefectul județului Gorj.









