Acțiune pentru combaterea braconajului piscicol
În perioada 20–21 februarie 2026, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, prin Serviciul de Ordine Publică, alături de polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 4 Prundeni și reprezentanți ai A.J.V.P.S. Vâlcea, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol.
Astfel, pe râul Olt au fost descoperite 47 de plase de pescuit (aprox. 2.350 m), în care se aflau 763,5 kg de pește. Plasele erau amplasate într-o zonă unde pescuitul comercial este interzis, fiind întocmit dosar penal și dispusă confiscarea plaselor și a capturii.
Din total, 207,5 kg de pește au fost predate unui centru de primă vânzare, iar 556 kg de pește viu au fost eliberate în mediul natural.
Protejarea faunei acvatice este responsabilitatea tuturor.
Sesizați orice activitate ilegală din domeniul piscicol!








