JANDARMERIA GORJ A CELEBRAT ÎMPLINIREA A 176 DE ANI DE LA ÎNFIINȚAREA JANDARMERIEI ROMÂNE

0
131

Pe data de 03 aprilie s-au împlinit 176 de ani de la momentul când domnitorul Grigore Alexandru Ghica semna „Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi”, act prin care era înființată Jandarmeria Română ca instituție militarizată cu atribuții în menținerea ordinii publice, protejarea cetățenilor și apărarea autorității statului.

Astăzi, 3 aprilie am desfășurat activitatea omagială dedicată sărbătoririi Zilei Jandarmeriei Române iar în cadrul activității au fost evocate aspectele importante care au contribuit la dezvoltarea Armei, iar 17 jandarmi (3 ofițeri și 14 subofițeri) au fost avansați în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim în grad.


Totodată, locotenent-colonel Fotescu Gabriel–Dumitru a fost recompensat cu insigna onorifică ,,Jandarmul de onoare al unității” pentru profesionalismul dovedit în misiunea internațională executată și activitățile de prevenire și combatere a faptelor antisociale.

Cu prilejul Zilei Jandarmeriei Române, la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean ,,Tudor Vladimirescu” Gorj au fost planificate activități prin care am marcat această sărbătoare:

  • Campania de donare de sânge ,,Doneză sânge! Salvează o viață!” la care au
    participat 35 de jandarmi gorjeni
  • Competiții sportive: Crosul Jandarmeriei Gorj și Concurs de Tir
  • Ziua Porților Deschise la Jandarmeria Gorj la sediul unității din Târgu-Jiu
    ,,Transmitem pe această cale, tuturor jandarmilor gorjeni în activitate sau care și-au desfășurat activitatea, gândurile noastre de apreciere pentru contribuția avută la ordinea și siguranța publică a comunității.
  • La mulți ani, Jandarmeria Română! La mulți ani, jandarmi gorjeni!” Au transmis reprezentanții Jandarmeriei GORJ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here