INCENDII DE VEGETAȚIE ȘI FOND FORESTIER ÎN JUDEȚUL CARAȘ-SEVERIN

0
112

Pompierii din Caraș se luptă de ore bune cu focul.

,,În Caraș-Severin, lupta cu incendiile de vegetație s-a intensificat. Forțele de intervenție au acționat simultan, la sol și din aer, în zona Ilova – unde misiunile durează de trei zile, dar și pe raza comunei Armeniș – unde a izbucnit în cursul după-amiezii un nou focar, extinzând frontul intervențiilor.

Așadar, peste 25 de pompieri militari din cadrul Detașamentelor Reșița și Caransebeș au intervenit și în cursul acestei zile pentru stingerea incendiului din zona localității Ilova, comuna Slatina-Timiș, suprafața afectată depășind 70 de hectare. Intervenția s-a desfășurat cu mijloace specifice incendiilor de vegetație și fond forestier (turbosuflante, rucsaci stingători, pliciuri), fiind îngreunată de terenul accidentat.Incendiul a fost localizat.

Concomitent, începând cu ora 16:00, pompierii au intervenit și pentru stingerea incendiului izbucnit pe raza comunei Armeniș, unde flăcările se manifestă pe o suprafață de aproximativ 25 de hectare. La fața locului a acționat un echipaj format din 4 pompieri militari din cadrul Detașamentului Caransebeș, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență și reprezentanți ai Ocolului Silvic.

Elicopterul Black Hawk aparținând Inspectoratului General de Aviație al MAI a intervenit în sprijinul forțelor de la sol în ambele zone, efectuând în cursul zilei de astăzi un total de 28 de aruncări de apă cu sistemul Bambi Bucket, în zona localității Ilova și pe raza comunei Armeniș. Vă reamintim că și în cursul zilei de ieri au fost efectuate 24 de aruncări în zona localității Ilova.

Echipajele terestre și aeriene și-au încheiat, pentru astăzi, misiunile de stingere, retrăgându-se în cursul nopții.

Misiunile vor fi reluate mâine dimineață, în ambele zone, când va fi realizată o reevaluare a focarelor existente.

Intervențiile rămân în dinamică.

Reamintim cetățenilor că arderea vegetației uscate este strict interzisă și poate avea consecințe grave asupra mediului, bunurilor și vieții oamenilor. Nerespectarea acestor măsuri constituie contravenție și se sancționează conform legislației în vigoare.

Informații utile despre comportamentul în situații de urgență pot fi regăsite accesând fiipregatit.ro și descărcând aplicația DSU, disponibilă gratuit în App Store & Google Play.”

Comunicat de presă

Sursa video: IGAv

sursa foto : Inspectoratul Județean de Pompieri Caraș Severin

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here