LA 150 DE ANI DE LA NAȘTEREA SA, CONSTANTIN BRÂNCUȘI CONTINUĂ SĂ INSPIRE GENERAȚII ȘI SĂ FACĂ CUNOSCUT NUMELE GORJULUI ÎN ÎNTREAGA LUME

0
94

Oficialitățile GORJULUI au fost prezente astazi la Hobița, unde oficial au fost deschise manifestările dedicate împlinirii a 150 de ani de la nașterea marelui titan al sculpturii tuturor timpurilor – CONSTANTIN BRÂNCUȘI

Cosmin Popescu -președinte- Consiliului Județean Gorj :

,,M-am bucurat să fiu astăzi la Hobița, alături de participanții la deschiderea manifestărilor dedicate împlinirii a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși.

În locul în care s-a născut marele sculptor, cultura, tradițiile și valorile autentice românești se reunesc pentru a celebra moștenirea unuia dintre cei mai importanți artiști ai lumii.

Pentru noi, gorjenii, Brâncuși reprezintă mai mult decât un simbol al artei universale. El este parte din identitatea județului nostru și una dintre cele mai puternice legături dintre Gorj și patrimoniul cultural mondial.

Consiliul Județean Gorj susține și promovează proiectele care pun în valoare patrimoniul cultural local și contribuie la dezvoltarea turismului cultural, convins fiind că investiția în cultură este o investiție în viitorul comunității noastre.

Manifestările dedicate Anului Brâncuși 150 continuă până în data de 28 iunie, printr-un program divers care include evenimente culturale, spectacole, expoziții și întâlniri dedicate operei și spiritului marelui sculptor. Îi invit pe toți cei care iubesc cultura și tradițiile românești să participe la aceste momente speciale organizate la Hobița și Peștișani.

Felicit organizatorii și toți partenerii implicați pentru efortul depus în realizarea acestui proiect care promovează Gorjul și valorile sale autentice.

La 150 de ani de la nașterea sa, Constantin Brâncuși continuă să inspire generații și să facă cunoscut numele Gorjului în întreaga lume.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here