La Craiova un teren viran din cartierul Valea Roșie a fost transformat într-o parcare modernă, cu aproximativ 80 de locuri.
Lia Olguța Vasilescu, primărița Craiovei anunță că ,,Noua parcare a fost amenajată pe strada I.D. Sârbu, în apropierea stadionului de fotbal Electroputere și a Colegiului Odobleja, într-o zonă în care, până acum, terenul era folosit doar ocazional pentru parcarea mașinilor. Suprafața a fost complet asfaltată, au fost delimitate și marcate locurile de parcare și au fost realizate căile de acces și de circulație în interiorul parcării.
Prin această investiție, locuitorii din zonă beneficiază de aproximativ 80 de noi locuri de parcare, într-un spațiu organizat și ușor accesibil. Amenajarea parcării de pe strada I.D. Sârbu face parte din investițiile prin care valorificăm terenurile disponibile din cartiere și creăm noi locuri de parcare acolo unde configurația permite acest lucru. În toamnă, când începe sezonul plantării, vor fi puși și arbori pentru umbrire.”









